Spital de recuperare medicala MARIA



În cadrul Centrului Rezidenţial pentru Vârstnici Maria funcţionează Spitalul de Recuperare Medicală MARIA, specializat in Recuperare Medicală, Medicină Fizică şi Balneofizioterapie.

Spitalul se adresează atât beneficiarilor cazaţi în Centrul Rezidenţial, cât şi potenţialilor clienţi din afara Centrului Maria. Pacienţii externi pot fi trataţi ambulatoriu pe baza programărilor zilnice,
dar pot opta şi pentru cazare în locurile special amenajate exclusiv pentru aceasta.

Principalii beneficiari sunt cei care au suferit AVC-uri, traumatisme cerebrale, traumatisme ortopedice, care necesită o recuperare mai indelungată sub supraveghere de specialitate
şi persoane care necesită un program personalizat de recuperare(fizioterapie, masaj, kinetoterapie, dietă, terapie ocupaţională), în urma imobilizării îndelungate, accidente, intervenţii chirurgicale multiple.



Profilul spitalului



Profilul spitalului este de recuperare neurolocomotorie, abordand concomitent din punct
de vedere medical si de recuperare patologia medicala si chirurgicala complexa aflata in diferite stadii de evolutie, precum si recuperarea patologiilor complexe asociate de tip locomotor, reumatismal, cardiovascular si respirator.